Miercuri are loc ultimul derby bucureștean al sezonului, Steaua-Rapid, în Ghencea. Cu două zile înainte de meciul direct, rapidiștii acuză rivalii de manevre necurate. Fanii giuleștenilor îi acuză pe steliști că nu vor să le dea biletele pe care conveniseră să le primească așa cum prevedea protocolul dintre cele două cluburi.
Liderul suporterilor din Giulești, Valentin Marincea, zis Bulgaru’, a acuzat clubul din Ghencea că nu-și respectă propria semnătură și că se tem de atmosfera pe care ar putea s-o facă rapidiștii în Ghencea.
„Cei de la Steaua nu vor să ne mai dea cele 406 de bilete prevăzute în protocol. Au motivat că nici ei nu au fost în Giulești, așa că nu trebuie să ne mai dea nici nouă. Dar noi le-am oferit cele 406 de tichete, doar că n-au vrut să le mai ridice. E problema lor, dar să respecte protocolul. Le e teamă că-i dominăm la ei acasă?„, a spus Bulgaru’ pentru ProSport.
În cazul în care negocierile dintre cele două părți nu vor duce la niciun rezultat, rapidiștii sunt deciși să reclame clubul din Ghencea la Liga Profesionistă de Fotbal pentru a-și face dreptate. Dacă nu sunt primiți suporterii Rapidului, meciul nu poate să înceapă. Prin lege, clubul organizator trebuie să permită accesul a 5% din fani, și nu poate să le interzică accesul în absența unei hotărâri judecătorești.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER